Sal, insula unde vântul nu se oprește niciodată

    Am aterizat puțin după miezul nopții după un zbor de aproximativ 4 ore din Lisabona și eram nerăbdător să văd ce s-a schimbat de la la prima mea vizită în Capul Verde când am fost foarte plăcut impresionat. Așa că așteptările erau destul de mari.

În aeroport era aceeași poveste cu Covid-ul și de la intrarea în clădirea aeroportului ne aștepta ca un trofeu, o cameră termoscan și inspecția aferentă a hârtiilor cu rezultatul testului Covid. Am trecut destul de repede de inspectorii sanitari care citeau doar cuvântul ”Negativ”’ de pe hârtie, fără să mă mai întreb a mia oară ce rost are toată treaba asta și m-am îndreptat direct către ghișeul politistuluid e frontieră. Taxa de viza 30 de Eur și …

Welcome Africa! Welcome Cape Verde! Welcome Sal!

    Eram pe Insula Sal din Republica Capului Verde care geografic vorbind face parte din Africa dar, influența europeană este foarte pregnantă,  iar dacă te aștepți la nu știu ce peisaje sau vegetație africană însemnă că ești în locul greșit. Pe Insula Sal totul este plat și dealtfel prima denumire a insulei primita în 1460 la descoperirea ei era ‘’Llana’’ adică ‘’plat’’.

    Sal este o destinație turistică cu plaje cu nisip alb și are peste 350 de zile de soare pe an. Este una dintre cele trei insule nisipoase din estul arhipelagului Capului Verde din centrul Oceanului Atlantic, la 560 km de coasta de vest a Africii. Sal este este cunoscută pentru kiteboarding-ul pe tot parcursul anului, pentru marea rezervă de broaște țestoase Caretta care clocesc din iulie până în septembrie și pentru muzica lui Cesaria Evora.

    M-am trezit destul de devreme și am fost absolut nerăbdător sa ajung cât mai repede pe vestitul ponton din Santa Maria, o localitate cam cât o comuna de la noi, unde pontonul aflat pe o plaja cu un nisip fin de parcă ar fi margarină, e un fel de buric al targului.

    Ca în orice buric de târg te aștepți să fie lume multă și dacă nu ești ‘’de-al lor’’ atunci intri rapid în categoria de gură cască care se minunează de tot ce nu a mai văzut pana atunci. În felul astă participi fără sa realizezi la acel spectacol cotidian plin de culoare și zgomot care de multe ori reprezintă farmecul unui loc. Și credeți-mă pe cuvânt, că pontonul din Santa Maria e ca un tablou în mișcare care are în fundal apa oceanului de un turcoaz cum nu am mai văzut multe locuri.

    Ca în orice spectacol este și o acțiune principală, iar aici vânzarea de pește in care localnicii își joaca rolul ireproșabil te duce cu mintea la cumpărăturile și zgomotul din piața de acasă. Nu că ai avea vreo șansă sa înțelegi ce își striga unu altuia, dar din gesturi îți dai seama că își laudă și ei zarzavaturile lor, adică peștele prins din ocean și chiar au același metehne ca și piețarii noștri, din când în când își mai stropesc marfa sa rămână proaspătă.

    Țin minte ca la prima mea vizită pe ponton, pe lângă activitatea de vândut pește mai erau și altele ce făceau deliciul audienței, tineri care se jucau ”obliga-te-a” sărind în apă, artiști locali care își vând micile sculpturi pe marginea pontonului, localnicele ce vroiau sa fie văzute, care se plimbau de colo colo fără nici un sens, dar de fiecare dată toată gașca asta gălăgioasă se apropia de scara pontonului când se venea o barca cu peste. Atunci toată lumea era atentă la recolta strânsă din frumoasa lor grădina, Oceanul Atlantic.

    Una peste alta cred că aș fi putut să stau o zi întreagă să mă uit la spectacolul de pe pontonul din Santa Maria și fără dubiu în fiecare zi ar fi fost un nou show.

    Ce am găsit de data asta însă? A fost doar o umbra din ce știam. Covid-ul a lovit destul de dur și aici. Din ce am înțeles turismul a scăzut cu 90% iar ce era acum pe ponton, e mult sub ce mi-ar fi plăcut sa văd. Localnicii își dădeau silința să își vânda peștele dar marile hoteluri și restaurante fiind închise cererea de pește a scăzut.

    Îmi aduc aminte că un taximetrist îmi spunea oarecum fericit că prețurile la pește au scăzut și la nici două fraze distanță era trist că nu mai are clienți ca înainte. I-am spus că îmi pare rău și mi-am dat seama că nu avea rost să-i spun că ”everything comes with a price” și să-i și explic ce înseamnă asta.

    În penultima zi de ședere chiar am fost pus în postura cumpărătorului și a trebuit sa cumpăr 4 kg de ton. Am să pun un filmuleț pe youtube cu experiența 🙂 . O să vă placă.

    Bineînţeles că mai sunt și alte lucruri de văzut în Santa Maria, dar pentru mine cel mai ‘’de văzut‘’ este pontonul și spectacolul lui, care dealtfel mi se pare chiar autentic, dar după o discuție cu Alisia care mi-a sugerat să scriu și despre lucrurile care nu m-au impresionat prea mult, m-am gândit că nu ar fi rău sa le amintesc și pe acestea, fără sa intru în detalii prea adânci. Poate dacă ajungi în Santa Maria și nu ai suficient timp, ești nevoit să selectezi lucrurile de văzut și atunci nu e rău sa știi cu ce nu are rost să îți pierzi vremea.

    Pietonalul din Santa Maria ține cumva loc de promenadă, deși de pe pietonal nu se vede marea absolut deloc. Vei găsi ca pe orice pietonal magazine artizanale și restaurante. Nu mă dau pe spate după tot felul de sculpturi de lemn venite pe insula de prin Senegal și nici sa cumpăr pe o insula din Atlantic lucruri făcute în China, așa că nu sunt neapărat un fan al magazinelor de nimicuri pe care le uiți într-un sertar la 2 zile după ce ajungi acasă, sau în cel mai bun caz le faci cadou celor dragi după care le uita ei. Deci pană la urmă și la ei cam ca la noi, nu te duci pe pietonal ca să vezi ceva, ci te duci ca să fi văzut ca ești acolo.

Restaurantele de pe pietonal cred că sunt cele mai scumpe. Adică să nu te aștepți la preturi mici numai pentru că ești în Africa, pentru că s-ar putea să rămâi mega dezamăgit. Am avut și o experiență tare aiurea cand la un restaurant ce se recomanda ca având o mâncare foarte bună, am trimis farfuria înapoi și singurul lucru care m-a impresionat a fost nota de plată exclamând ‘’O f.ck!‘’. Dar despre mâncarea din Sal vom mai vorbi.

     Localnicii sunt faini și nu mă refer aici la cei ce vin spre tine de parcă ar fi niște prieteni de o viață și te îmbrățișează, vor să dea mâna cu tine intrebându-te de unde ești iar mai apoi sa te tragă de mânecă să intri în nu știu ce magazin. Întotdeauna ăstora le spuneam ca sunt din Rusia și rămâneau cumva blocați, nu mai ziceau nimic și scăpam de ei. Restul sunt respectuoși și bucuroși sa te lase să le faci o fotografie sau chiar să vorbească cu tine dacă cumva ști creola sau portugheza.

Cam asta ar fi primul contact pe care îl ai atunci cand ajungi  pe insula Sal, la superba plaja cu ponton din Santa Maria. Să scriu despre Sal în doar un singur articol mi s-ar părea prea puțin și superficial. Așa că, cu drag o să vă mai povestesc pe viitor despre petecul ăsta de pământ din Atlantic.

  

Va urma 🙂

PS. aa sa nu uit, ca să ajungi pe Sal, te costă aproximativ 2000 de lei doar dus, întors mai plătești minim cam tot atât și în cazul în care nu ai șansa să nimerești vreun charter de turiști fără a mai fi nevoie de escală, atunci poate chiar mai mult.

Cât timp am stat eu acolo a fost un charter din București, dar nu am date despre cât ar fi costat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.