Eu am băut cola și ea bere

Aseară eram pe o bancă în parc, am mâncat junk food fără să-mi pese că era trecut de ora 10:00. Am râs, am povestit și mi-am dat seama că a trecut mult de când nu m-am mai simțit apăsat de gânduri sau de ziua de mâine.

Eu am băut cola și ea bere , fără să mă gândesc că cineva ne-ar vedea și ne-ar pune imediat o etichetă. A trecut foarte mult de când nu m-am mai simțit așa și toate astea m-au dus înapoi cu ani mulți.

Eram în genunchi în curțile caselor de pe malul Marii Irlandei și puneam pavaj pe o ploaie care nu se mai oprea. Râdeam de glumele lui Marin și mâinile lucrau cumva automat. Îmi dezmorțeam picioarele tot la al cinci-lea rând și masa de prânz nu era pe masă ci mai degrabă pe un fund de găleată, sau o ladă în cel mai bun caz.

Atunci aveam etichetă, mai ales de la irlandezii care se plângeau că le luăm munca. Eram ”Bloody romanians” , ”Gypsies”, ”F_cking immigrants” și câte și mai câte. Ăștia erau ăia băgați în credite până în gât, trăiau de la un salar la altul, erau cu cardul mereu pe minus. Aveau intodeauna ultimul răcnet de adidași, nu ratau nici un concediu la mare și nici ultimul răcnet de telefon.

Dureau etichetele lor, dar alt gând era mai important. Strângeam din dinți să adun bani și să vin acasă cu ei, să îmi fac o viață. Așa am făcut și viața mea s-a schimbat.

În naivitatea mea am sperat că cei ce pun etichete vor dispărea. Dar nu, nici vorba. Hop și ei prezenți la noi de parcă au venit odată cu tehnologia.

Bine îmbrăcați cu mașini frumoase, epilați și epilate, în drum spre celebritate cu orice ocazie, de parcă am fi într-un concurs continuu, marketat cu sponsorizări pe facebook. Hm, parcă ar fi o bătaie între fan-cluburi de celebrități.

M-aș distra teribil să le pot vedea ritmul cardiac atunci când deschid o notă de plată la un restaurant când le vine rândul lor să plătească 🙂 , sau mai bine să le văd fața când vine factura de gaz. De rată nu mai menționez, aia o să ajungă azi mâine în testament.

Dar tot ăștia, ”modelele”, pun etichete. Iar dacă realizările din CV-uri s-ar referi doar la vorbe, atunci cred că am avea arhive întregi de CV-uri… vocale.

Get a life, not VISA!

Cea mai mare aroganță a lui Marin a fost să își inchirieze un avion privat și să meargă la pescuit pe o insulă din Atlantic. Recunosc că am ras bine si azi îmi e tare dor de Marin.

Cea mai mare aroganță a mea este să mănânc junk food pe o bancă în parc la ora 10 seara, să beau Cola…. și ea bere.

Îmi plac oamenii care tac și fac, în urma cărora se văd realizări și businessuri ce stau în picioare de ani de zile.

Îmi plac oamenii care luptă să nu stea într-o chirie și nici în credite de 30 de ani.

Îmi plac oamenii care știu să mănânce și la restaurant dar și pe fundul unei găleți și dacă se impune, să știe să NU MĂNÂNCE DELOC.

Ăștia nu vor pune niciodată etichete!

Leave a Reply

Your email address will not be published.