De la climă pleacă totul!

Acum 5 ani când lumea era lume și Covid-ul exista probabil numai în laboratoare, am primit într-un plin Noiembrie o invitație de la un prieten în Torre de Mar. Habar nu am avut până atunci unde e Torre ăsta și cum e acolo.
Zburasem din România de la o temperatură de câteva grade și am aterizat aici la plus 18 la ora 11:45 PM. Altă viață! 

A două zi dimineața, ca orice ardelean crescut între munți am dat fuga rapid să văd marea și m-am trezit pe o plajă lungă de peste 8 km, unde în mijlocul lui Noiembrie erau oameni care stăteau la plajă, făceau sport sau alergau, și pur și simplu, toată vremea aia urâtă și umedă de acasă părea doar un vis urât.
Știu că la prima vedere pare copilăresc să te minunezi de o normalitate, dar când ești meteo-sensibil și ți s-a acrit de cerul cenușiu și ceața care acoperă orașul în fiecare zi , orice rază de soare e o binecuvântare.

Din acel Noiembrie, m-am întors în același loc în fiecare an, descoperind de fiecare dată locuri noi în împrejurimi, iar astăzi când am și eu un loc al meu în ‘’satul ăsta’’, pot spune că încă sunt lucruri care mă mai surprind și încep să-i înțeleg pe andaluzi și de ce pentru ei stresul nu e neapărat o problemă.

Descrieri despre Costa del Sol și Andalucia s-au tot scris și se vor mai scrie, iar niște informații extrem de utile le-a expus chiar prietenul meu Leo în andalucia.ro, însă de data asta am să mă opresc strict la impresiile și experiențele mele de aici. Atât ca turist cât și ca locuitor semipermanent al zonei.

De la climă pleacă totul și cred că asta a fost argumentul cel mai solid atunci când împreună cu Maxi și Oana ne-am decis mai în glumă mai în serios să construim TiMax Home (Titus și Maxi) , un loc al nostru pe care vara să-l oferim celor ce vor să se bucure de zonă și iarna să ne mai bucurăm și noi de el. Așa că, odată cu Septembrie a venit și vremea noastră și le transmitem un ‘’Mulțumim pentru vizită!’’ celor care ne-au călcat pragul anul acesta și ne-au lăsat pagini întregi de gânduri bune. Vă mai așteptăm!

În momentul în care scriu rândurile astea știu că în România sunt deja temperaturi de 4 grade și cu groază mă gândesc și eu, la frigul și umezeală care urmează în următoarele aproape 6 luni, așa că cel mai bine e să arunc o privire afară pe geam la cerul albastru și marea extrem de liniștită de pe Costa del Sol, locul unde cei de aici se laudă că au ‘’El mejor clima del Europa’’.

Dacă vremea e bună atunci poți să vezi ce e în jurul tău și îți e drag să descoperi o zonă în care la fiecare colț e ceva ce îți da o senzație de bine, iar de data asta mi-am luat motocicleta cu mine, probabil cel mai potrivit mijloc de transport pe vremea asta.

Nu am un plan sau o hartă bine desenată ci pur și simplu mă urc dimineața pe motocicletă și drumul o să mă ducă el undeva, iar odată la câteva zile o să strang toate senzațiile, impresiile și mai ales imaginile aici și voi construi un nou ghid pentru cei care ne vor vizita anul viitor sau de ce nu, iarna asta.

Bineînțeles că vor fi lucruri noi și chiar idei noi. Obiective de vizitat, informații pentru cei interesați să își cumpere o locuință aici pe care să o închirieze vara și să o folosească iarna, drumuri și peisaje interesante pentru motocicliști și nu numai, impresii despre prețuri, obiceiuri și orice alte informații care îmi vor lasă o impresie mai deosebită sau neobișnuită dea lungul călătoriilor mele în Andalucia.

Hello Andalucia, I can’t wait to fall în love with you again!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *