Fotografii de acasă
Mă întorc în același loc și de fiecare dată caut aceleași obiceiuri zilnice care parcă mi-au rămas tatuate pe creier.
Prima dată tund gazonul, apoi aranjez lucrurile prin casă și după toate astea dau seara câte o tură cu mașina de la un capăt la altul al orașului, că cine știe poate văd ceva nou.
Mă ține câteva zile să fac asta și de fiecare dată încerc să nu văd lucrurile rele, să mă bucur de alergarea mea prin parc, de întâlnirea la o cină cei câțiva prieteni, să-i ascult la telefon dimineață la cafea glumele ciudate a lui Flaviu și să-l sun târziu în noapte Vasi, care încă mai speră că într-o bună zi aici, acasă, va fi bine.
După maxim 10 zile e imposibil să nu vină norul ăla grețos de răutate care îți aduce aminte de ce ai plecat inițial de aici, de acasă.
Te ia furia și începi să ai o stare de agitație continuă încercând din răsputeri să găsești răspunsuri și apoi soluții.
Ai impresia că toate sunt făcute în așa fel încât să te țină ca într-o colivie, de unde să nu poți scăpa și cu toate astea toți sunt resemnați în captivitatea asta.
Iar tu începi să devii singurul anormal din tot tabloul asta.
Te închizi în curte îți faci grătarul tău și începi să–ți faci planuri din nou. Planuri să pleci.
Mi-am dat seama că de fiecare dată când plec parcă am o ușurare, dar întrebarea ‘’De ce trebuie să plec?’’, întodeauna îmi sună în urechi când văd că avionul se desprinde de pe pistă. Și tot de fiecare dată spun , ‘’Ar trebui să plece ei!’’.
N-au să plece, dar în schimb au început să plece copii noștri.
În săptămâna care a trecut 3 ture de părinți mi-au spus că vor să își trimită copii afară, că aici nu are rost.
La toți 3 le-am spus că fac o alegere corectă.
O ador pe fiica mea când îmi spune mai în glumă mai în serios că, româna e limbă internațională și că peste tot unde merge aude românește.
Dar nici ea nu mai vine acasă.
Frustrarea mea cea mai mare e că, m-am întors aici de mai bine de 20 de ani și chiar dacă eram destul de nebun să cred că o să pot schimba ceva, nu am reușit să schimb nimic.
Am ajuns până acolo încât m-am certat cu prieteni mi-am făcut dușmani și de fiecare dată când cineva îmi zice că așa e aici, reacționez spunând că se poate și altfel.
Acum 2 zile am luat cina cu Rodica și Vasile, iar în sufletul meu mă bucuram că e cineva care nu a renunțat să creadă că poate schimba lucrurile, pe când eu nu mai știu ce să spun că simt.
De 2 ani încoace, călătoresc mai mult de 6 luni pe an, dar când vin acasă mă duc în aceleași locuri de parcă o fac pentru prima dată, atât îmi sunt de dragi.
La Sighișoara am un loc pe niște scări, de unde pot să văd nestingherit oamenii care intră în orașul medieval și îmi place să le fac poze.
Apusul îmi place să-l văd de pe Dealul Negru și de fiecare dată sunt la fel surprins, de parca e prima dată când sunt acolo.
Drumul către Cavnic ce trece prin Târgu Lăpuș e unul din preferatele mele, iar în Ținutul Secuiesc e o plăcere să te plimbi și să vezi cu cât bun gust și ce frumos pot fi aranjate curțile oamenilor.
Îmi plac fustele din Maramureș și dacă tot am pomenit de asta hai să va spun ceva.
Știți care sunt cele mai frumoase femei pe care le-am cunoscut și întâlnit peste tot unde am umblat ?
Româncele! Ale noastre mă, ale noastre!
Dar aici poate sunt subiectiv pentru că ‘’Te iubesc !’’ sună cel mai frumos în limba română, dar frumos este și Seretlek, și cam atât.
Saptamana trecută am intrat în sfârșit în cetatea de la Rupea, pe lângă care am trecut de zeci de ori cu mașina și cu un pic de imaginație îți poți da seama cam cât de importantă era țara asta cândva, iar moștenirea primită de la sașii de la Viscri, te face să lași capul în pământ și sa te întrebi de ce au tăcut toți, când sașii au plecat și și-au părăsit casele lor. Dar din păcate la fel facem și acum, ne băgăm capul în nisip și nu zicem nimic în fața celor cu tupeu și fără valori.
Suntem lași!
Mi-am dorit să intru întotdeauna în catedrala de la Ditrau și în sfârșit am intrat.
Da Ditrau, locul care a fost capitala rasismului pentru câteva zile.
Știți ce am găsit? O rugăminte scrisă către Dumnezeu în limba română. Aș că, cine are minte să înțeleagă.
Îmi vine să va descriu încă o mie de locuri de acasă, se pare că mie parcă îmi e mai drag aici decât vouă.
V-am pus poze de acasă, de la mine!
Nu vreau să va descriu în amănunt locurile astea, ci doar vă spun că mie îmi plac foarte mult și dacă îmi plac mie, atunci sper că, v-am făcut curioși și pe voi să mergeți să le vedeți.
Leave a Reply