Labirintul de la capătul lumii (10)
Aflasem de Tortel dintr-un clip video pe care l-a postat Cătălin Ogioiu când a trecut pe acolo cu câțiva ani înaintea mea si a descris satul de pescari ca pe un loc foarte interesant, unde plouă încontinuu din cauza unui microclimat format de fiordurile de pe malul Pacificului.
Când mi-am făcut traseul am pus Tortel ca pe o destinație obligatorie de văzut, dar aveam în plan să stau doar câteva ore sau maxim o noapte din cauza ploii.
Inițial plănuisem să merg până la locul unde a ajuns Carretera Austral azi, un fel de fundătură aflată la 130 de km distanță. De acolo trebuia să mă întorc pe același drum printr-o vale împădurită, care nu oferea un peisaj diferit față de ce văzusem deja. Dar decât să stau în ploaia care era omniprezentă, intenționam să fac 130 de km în plus.
Tot accesul în frumosul sat de pescari se făcea pe niște pontoane de lemn care jucau rolul de străzi, deci accesul auto sau moto era practic imposibil, iar asta era unul din punctele de atracție, pe lângă munții acoperiți de ghețari din jurul portului .
Când am ajuns în Tortel spre surpriza mea nu ploua deloc, ba dimpotrivă, era un cer senin ca lacrima deși prognoza spunea că plouă toată ziua.
Fiind obosit după o zi fantastică în care nici nu am realizat că am făcut 230 de km în mai mult de 5 ore și având surpriza unui cer senin cu o panoramă asupra portului care m-a lăsat cu gură căscată, am luat decizia de a rămâne peste noapte.
Tipa care mi-a vândut locul în barca din Puerto Rio Tranquilo vorbise cu o doamnă din Tortel care avea o cameră de închiriat într-o casă, deci cazare și număr de contact aveam.
În mai puțin de 5 minute după ce am mâncat acea supă de noodles, eram în drum spre cazare și am început să fac cunoștință cu vestitul sistem stradal, adică mersul pe pontoane.
Golful unde oamenii trăiesc din pescuit, nu era chiar așa de mic cum îmi apărea pe hartă, iar distanța de la locul unde mi-am parcat motocicleta până la cazarea care era pe malul celălalt al golfului, nu era mică nici ea. Abia atunci mi-am dat seama că făcusem o greșeală în aprecierea distanței de la parcare la locul de cazare.
Harta îmi arăta distanța văzută de sus, dar nu aveam detalii despre diferențele de nivel care erau străbătute de scări de lemn. Uite așa m-am trezit că am de făcut aproape 2 kilometrii de urcat și coborât pe scări cu tot echipamentul în spate. Eram frânt!
După sute de scări coborâte, am ajuns într-un final în fața casei cocoțată pe niște stâlpi de lemn. Am trimis mesaj gazdei că sunt în fața ușii și aproape imediat mi-a răspuns că ajunge la casă în 30 de minute, dar ca să nu aștept mi-a trimis o fotografie cu indicații despre cum să întru și care cameră să aleg.Ușa era deschisă.
Zis și făcut, am intrat, am găsit camera și mi-am trântit echipamentul într-un colț. Eram nerăbdător să fac un duș și să caut un loc cu panoramă spre port, unde să beau o bere și să admir peisajul.
Cred că a durat mai bine de 45 de minute până m-am instalat și am fost gata de ieșit în sat, dar gazda mea nu apăruse încă. Trimit din nou mesaj pe WhatsApp că vreau să ies în sat și primesc aproape instant un răspuns că, nu trebuie să o aștept rămânând să ne vedem ziua următoare.
Nu era prima dată când observam că lucrurile stăteau total altfel decât în Europa vis-à-vis de procedurile de cazare, așa că nu m-am îngrijorat deloc. Am încuiat camera cu cheia găsită în ușa și am fugit la descoperit fascinantul Tortel.
Golful era ca un lighean cu margini foarte abrupte unde oceanul a pătruns printre doi pereți înalți de stânca. Casele erau cocoțate pe malul stâncos și abrupt, iar platformele orizontale pe care erau construite se sprijineau pe stâlpi de lemn înfipți în stratul de pământ. Îmi dădeau impresia de locuințe lacustre construite pe panta unui deal, dar am realizat destul de repede că practic, asta a fost singura soluție a locuitorilor pentru a construi ceva pe terenul pe care îl aveau.
Toate aceste case împrăștiate că niște mărgele colorate pe versantul muntelui ce înconjura golful, erau legate printr-un sistem de pontoane din lemn, care se transformau în scări dacă trebuia să urci sau să cobori.
Pontoanele erau de mai multe tipuri și erau legate între ele că un labirint, pontoanele principale sau ‘’străzile principale’’, care erau late de maxim 1,5 metri și cam toate te duceau către parcarea din vârful versantului și pontoane secundare, care plecau din cele principale și asigurau accesul la casele de locuit. Tot sistemul asta de ‘’străzi’’ mi-a activat curiozitatea imediat și mi-a alungat imediat oboseala.
Primul magazin în care am intrat nu era altceva decât o încăpere din scânduri de lemn de maxim 6 metri pătrați, unde pe niște rafturi stăteau produse de bază cum ar fi, pâine, făină, biscuiți și tot felul de alte nimicuri.
Am întrebat de bere și abia atunci am aflat că, în Tortel berea și alcoolul în general, nu se vinde în interiorul satului, ci trebuie să ieși din sat, dincolo de parcarea unde îl lăsasem pe Zebru, iar la o casă cu o reclamă la produse alcoolice voi găsi bere. Am pornit din nou la drum răzând, gândindu-mă că nu e tocmai bine să te îmbeți pe străzile din Tortel, unde din 30 în 30 de metri ai de urcat sau de coborât niște scări.
Magazinul cu alcool era defapt o baracă din lemn dosită după un morman de pietriș și am dat de el tocmai când eram gata să renunț, făcând haz de necaz de pofta mea de a bea o bere.
Adică dacă cineva mi-ar fi oferit 10 dolari să fac 3 kilometri de urcat și coborât pe scări după o zi întreagă de mers cu motocicleta pe macadam, aș fi spus clar nu. Dar pe e altă parte am făcut 3 kilometrii în sus și în jos pe aceleași scări, pentru 2 sticle mici de bere, care m-au costat 1 dolar.
Coborând către cazarea mea cu gazdă nevăzută, uitându-mă cu un zâmbet larg la panorama absolut incredibilă care mi se desfășura în față, am sunat-o pe WhatsApp pe fiica-mea.
‘’Unde ești ? ‘’ m-a întrebat
‘’ Într-unul din cele mai interesante locuri pe care le-am văzut vreodată!’’
‘’ Unde-i asta ?’’
‘’ În Tortel! Stai că îți dau un share location’’
…. ‘’Jezzzzz , ce departe ești ”…… am auzit-o spunând.
..am râs, eram departe într-adevăr și totul era surprinzător.
Restul serii l-am petrecut bineînțeles pe scările din fața casei, savurând o bere neagră cu nume sugestiv, Austral.
A doua zi când m-am trezit primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit pe geam sa vad cat de tare plouă, aveam de gând să îmi pregătesc bagajul și să plec mai departe la acel capăt înfundat al drumului, Vila O’Higgins.
Surpriza! În fața mea portul era scăldat de razele soarelui, iar pe cer nici urmă de nor. Mai să fie! Îmi fac curaj și ies direct în pijama pe scările din fața casei, ca să mă conving că pe tot cerul nu sunt nori.
Un cer albastru intens îmi spunea ‘’Bună dimineața!’’ de parcă ar fi știut că aveam de gând să plec. M-am hotărât pe loc, aveam să mai stau o zi, să profit de lipsa ploii și să explorez împrejurimile.
Pun mâna pe telefon și dau un mesaj gazdei care încă nu apăruse și o întreb dacă mai pot să rămân încă o noapte. Primesc iarăși un răspuns aproape instantaneu, în care mi se spunea că pot să stau fără probleme și că în cazul acesta ne vom vedea doar înainte de plecare pentru plată.
A fost prima dată când am stat și m-am gândit că intrasem într-o casă în care nu am văzut pe nimeni, am dormit, mi-am lăsat lucrurile, iar singura conversație pe care am avut-o a fost cu o persoană din spatele unui număr de telefon. Nu mi-am lăsat mintea ocupată prea mult cu subiectul asta și am zbughit-o afară luând în spate rucsacul în care aveam drona și aparatul de fotografiat.
‘’Good morning Tortel!’’
Golful era desprins din poveșți, apa avea o culoare verzui deschis și am pus asta pe seama calcarului. Verdele de pe versanții care înconjurau portul mă ducea cu gândul la cărțile poștale din Norvegia sau Canada, iar coloratele bărci de pescuit ancorate în port împreună cu acoperișurile caselor erau singurele pete de culoare care nu aparțineau naturii. În rest liniște, multă multă liniște!
După ce am zburat puțin cu drona, am pornit din nou pe scări explorând versanții care înconjurau portul. Era de-a dreptul surprinzător cum la capătul scărilor apăreau locuri pe care nu le-ai fi bănuit, case de locuit, o librărie, o școală și chiar un post de radio deși Tortel are o populație de 350 de suflete. Mi-am dat seama că în colțul ăstă pe care eu l-am crezut uitat de lume, oamenii sunt mai apropiați unii de alții, decât cei care trăiesc în orașele mari, iar asta mi-a dat o senzație plăcută.
Plimbându-mă pe pontoanele din sat am reușit pentru prima dată să mă relaxez totalitate. Gândurile legate de partea tehnică a motocicletei începeau să se risipească și în locul lor se instala încrederea.
Verificasem și făcusem probe acasă înainte de a pleca cu motocicleta la drum, dar știam că doar 1000 de kilometrii nu erau suficienți pentru o probă, după ce toată motocicleta a fost făcută bucăți și au fost schimbate o grămadă de piese.
După 1200 de kilometrii făcuți pe Carretera Austral și alți aproximativ 1500 făcuți din Santiago, eram deja convins că totul era ok cu Zebrache și nu mai aveam motive de îngrijorare.
Cred că m-am plimbat mai mult de 4 ore fără să realizez cum zboară timpul și am rămas surprins câți kilometrii de ‘’străzi de lemn’’ are fantasticul labirint, iar pe când am crezut că voi sta să lenevesc pe una din băncile care aveau o panoramă frumoasă asupra portului, ca din senin a început să plouă cu găleata.
Lumina feerică în care a fost scăldat portul dimineață a dispărut și totul s-a cufundat în ceață și negură, dar toate astea mă simțeam învingător că am reușit să văd și să smulg din frumosul port Tortel niște imagini superbe.
Cu gândul la cea de a doua bere lăsată în cameră dar și la celebra conservă de ton pe care o aveam în bagaj încă de la începutul călătoriei, m-am îndreptat către cazare pentru o cină de 5 stele.
A doua zi dimineața ploua. Pregătindu-mă de plecare am trimis din nou mesaj la numărul de telefon la care eu presupuneam că e gazda mea și am anunțat-o că plec în jurul orei 10. Feribotul pe care trebuia să-l prind avea să plece abia la ora 17:00 dintr-un port care era la doar 55 de kilometrii, deci timp aveam suficient.
La fel că de altă dată primesc un răspuns aproape instantaneu de la gazdă, în care își cerea scuze că nu poate să vină și să-i las banii pe pat.
Atunci m-am blocat. Stătusem 2 nopți într-o casă pe unde deal, cu ușile neîncuiate locuită doar de mine, a cărui proprietar nu l-am întâlnit deloc și plata o făceam cât se poate de simplu, lăsând banii pe pat.
Am spus în gândul meu pentru a nu știu câtă oară , ‘’Asta este Patagonia!’’ si după ce am făcut o fotografie la banii lăsăți pe pat, am trimis-o gazdei cu mulțumirile de rigoare, iar apoi am ieșit plin de curaj în ploaia care, pe următorii 3 kilometrii de mers pe scări până la parcare m-a tocat fără încetare.
Am plecat din Tortel pe un drum pustiu ca și cum aș fi părăsit un tărâm secret, ascuns în spatele munților acoperiți de ghețari.
Toată pustietatea asta în care natura te uimea la fiecare curbă mi se părea ceva foarte natural, iar lipsa oamenilor era ceva care mai degrabă îmi dădea liniște în loc să mă sperie.
Plecarea din Tortel a fost altfel. În mintea mea nu mai simțeam că sunt într-o călătorie, ci mai degrabă așa era modul meu de viață. Atunci am înțeles și am simțit pentru prima dată în viața mea ce înseamnă să fi nomad.
Eram nomad și era al naibi de bine!
Cu cât înaintam spre Sud pe țărmul franjurat al Patagoniei, cu atât natura era mai surprinzătoare, iar cei 55 de km până în port nu au fost lipsiți de opririle în care făceam fotografii. Tot pe acea porțiune de drum am văzut și cel mai ‘’mare tribut’’ pe care Carretera Austral l-a luat de la cei care călătoresc pe drum.
Dacă până atunci văzusem nenumărate epave de mașini căzute în tot felul de văgăune, de data asta am dat peste ditamai tirul cu remorcă căzut într-un șanț. Părea că stă acolo de câteva săptămâni bune și imaginea asta m-a dus la ideea de a face unde fel de rezumat al drumului.
Carretera Austral are aproape toate tipurile de suprafețe, asfalt, macadam, noroi, nisip, bolovani, piatră de rău și chiar pământ pe alocuri. Are secțiuni în care mergi pe malul oceanului și priveliștea îți taie respirația, dar și porțiuni in care drumul urcă la altitudine mare, pline de curbe in vârf de ac de te bagă în sperieți.
Pe tot parcursul drumului sunt localități și chiar un oraș, unde poți să înnoptezi fără probleme. Dar dacă nu îți dozezi bine kilometrii pe zile, ai toate șansele să te prindă întunericul pe un drum plin de pericole.
Există benzinării suficiente, iar dacă respecți regula de a alimenta de fiecare dată când îți iese una în cale, nu vei avea probleme cu benzina.
Natura este elementul cheie, ea te va lăsă cu gură căscată și nimic din ce ai știut până ai ajuns acolo, nu se potrivește cu ce vei găși acolo. De la culoare la vreme, la râuri și porțiuni de drum prin inima pădurii, la lacuri interminabile și pajiști pline cu flori, totul te va surprinde. Oricât aș încerca să descriu locurile prin care am trecut pe Carrtera Austral tot mi se pare o descriere mult prea sumară față de cum e defapt în realitate.
Este Carretera Austral un drum dificil ? Aș fi tentat să spun că nu, dacă îți faci temele și ști la ce să te aștepți. Pe parcursul călătoriei mele în America de Sud, am întâlnit porțiuni de 10 ori mai dificile decât Carretera Austral. Dar din toate drumurile cred că e cel mai frumos sau, poate în top 3 cele mai frumoase drumuri pe care am fost vreodată.
Într-o singură categorie este sărac acest drum, în oameni, adică prezența oamenilor. Sunt porțiuni de sute de kilometrii unde nu întâlnești țipenie de om, iar noțiunea de aglomerație încă nu este prezentă. Dar asta este un lucru bun.
…. apare brusc o curbă la dreapta și am frânat până mi s-au blocat roțile. În fața mea era o coadă de peste 15 mașini și o grămadă de motociclete. Oamenii adunați în grupuri pe marginea drumului și-au întors brusc privirea către mine, atrași fiind de zgomotul făcut. Călătorisem 12 zile de unul singur în tihnă fără să văd atâta lume adunată laolaltă și dintr-o dată vraja s-a spart, eram din nou între oameni.
Era finalul Carreterei Austral, portul de unde urma să iau un feribot de 48 de ore până în Puerto Natales.
Mai multe fotografii puteți vedea aici
Imagini video poți găsi in linkul de mai jos.
Leave a Reply